Endodontie

Endodontia este o ramura a stomatologiei care se ocupa cu diagnosticul si tratamentul afectiunilor pulpei dentare. Pulpa dentara este reprezentata de tesutul moale din interiorul dintelui.

Atunci cand pulpa dentara prezinta o inflamatie ireversibila, care adesea se datoreaza unor carii profunde, unor traumatisme, fracturi sau fisuri dentare, sau a unor leziuni mecanice si termice (slefuirea intempestiva a dintilor) se recurge la tratamentul endodontic.

Simptomele inflamatiei dentare sunt variate: dureri accentuate la rece sau la cald, la presiune, durere pulsatila sau iradiata, discromii dentare, abcese, fistule sau poate fi asimptomatica si este descoperita intamplator la un consult stomatologic de rutina si o investigatie radiologica.